SCAD temperaturile în următoarea perioadă. Cum va fi vremea în weekend

Valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a ţării, iar în cursul nopţii vremea va deveni geroasă în Maramureş, Transilvania, zona subcarpatică şi pe arii restrânse în rest, informează ANM.

VINERI

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări mai ales în prima parte a intervalului în regiunile sud-vestice, iar la începutul zilei şi în cele sudice, sud-estice şi la munte, unde izolat şi trecător va ninge slab. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în jumătatea de nord-est a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 şi 4 grade, iar cele minime se vor încadra între -20 de grade în estul Transilvaniei şi -4 grade în Dealurile de Vest. Izolat, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă şi chiciură.

LA BUCUREŞTI:

Valorile termice vor marca o scădere, astfel că vremea va fi rece pentru această perioadă, mai ales în cursul nopţii. Cerul va fi variabil, cu înnorări dimineaţa când vor fi posibile fulguieli trecătoare. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -8…-6 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească.

LA MUNTE:

Cerul va fi variabil, cu înnorări în special în prima parte a intervalului în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali unde însă doar izolat şi trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va marca o scădere faţă de intervalul anterior, vremea devenind deosebit de rece pentru această perioadă din an în special noaptea şi dimineaţa.

vremea-la-munte

SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece pentru această perioadă, în special dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -17 şi -4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în majoritatea regiunilor în cursul zilei, dar numai izolat şi trecător va fulgui în est şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, dar trecător şi pe spaţii mici şi în sudul teritoriului. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, izolat va fi ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.

LA MUNTE:

Cerul va fi temporar noros, însă doar izolat şi trecător în special în zona Carpaţilor Orientali va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe creste. Temperatura aerului nu va avea variaţii notabile faţă de intervalul anterior, anunță Mediafax.

DUMINICĂ

LA MUNTE:

Dimineaţa şi noaptea vremea se va menţine mult mai rece decât în mod normal pentru această perioadă din an, în timp ce, valorile termice diurne se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice acestei date din an. Cerul, mai mult senin pe parcursul zilei, se va înnora treptat începând cu a doua parte a intervalului în special în nordul Carpaţilor Orientali, unde însă doar trecător va ninge slab pe spaţii mici.Vântul va sufla slab şi moderat.

Artistul Tudor Gheorghe isi lanseaza prima carte, pe 25 octombrie

Artistul Tudor Gheorghe in varsta de 71 de ani, din care 51 sunt de cariera, isi lanseaza prima carte sub titlul “Va dau un an din viata mea” in cadrul turneului “Toamna Simfonic” care va avea loc in opt orase, intre 3 octombrie si 7 noiembrie. La Bucuresti lansarea e programata pentru 25 octombrie.

“Va dau un an din viata mea” (publicata la editura proprie) este un jurnal literar, iar lansarea volumului va avea loc prin cate un eveniment organizat inainte de fiecare concert din cele opt orase in care va avea loc turneul muzical “Toamna Simfonic”.

Astfel, prima carte semnata de “trubadur” va fi lansata: pe 3 octombrie – la Teatrul National Marin Sorescu din Craiova, pe 7 octombrie – la Casa de Cultura a Sindicatelor din Constanta, pe 10 octombrie – la Opera Nationala din Iasi, pe 13 octombrie- la Casa de Cultura a Sindicatelor din Suceava, pe 14 octombrie – la Casa de Cultura a Sindicatelor din Botosani, pe 17 octombrie – la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj- Napoca, pe 7 noiembrie – la Sala Filarmonicii din Timisoara.

La Bucuresti, evenimentul de lansare a cartii va avea loc pe 25 octombrie (marti), cu o zi inainte de concertul de pe 26 octombrie de la Sala Palatului.

Despre debutul sau ca scriitor, maestrul Tudor Gheorghe a declarat: “M-a inspirat un turneu pe care l-am facut cu <<Lectia>>, cu care am batut toate orasele mici. La Babadag nu mai cantase nimeni de 20 de ani! M-au emotionat lucrurile astea, asa ca le-am trecut intr-un jurnal care se va intitula <<Va dau un an din viata mea>>”.

Academicianul D.R. Popescu semneaza prefata volumului, din care va prezentam urmatorul pasaj: “Tudor Gheorghe nu-si pierde firea, canta spre bucuria romanilor, si merge mai departe, aparandu-si dreptul de a exista si in aceasta lume confiscata de catre detinatorii intelepciunilor divine contemporane – francii si politichia. Tudor Gheorghe are o memorie de elefant! Nu tine minte doar tainele folclorului nostru, nu, el stie pe de rost aproape intreaga mare poezie romaneasca!… Paradisul scriptic! Lauda aduce el, in cantece, efortului taranilor, de pe tot cuprinsul Romaniei, de a-si gasi rostul, chiar daca mai au indoieli ca-l vor dibui macar…

Tudor Gheorghe e frate cu ostenii lui Tudor, cu haiducii – si chiar, desigur, cu toti romanticii realisti ce cantau romante prin mahalalele Micului Paris! In istoria Romaniei lui Tudor Gheorghe cantecul nu a luat niciodata macar o mica pauza – fie iarna, fie vara, fie pace, fie razbel!… Acum, in <<Tudoriada>>, descopar un scriitor talentat, Tudor Gheorghe, care povesteste, in mai multe cuvinte, cate ceva despre drumurile parcurse prin tara si prin lume de magistrul cantecelor vrajite, Tudor Gheorghe, inaintea carora am spus si eu un cuvant foarte scurt”.

Pana la lansarea cartii, va oferim un pasaj cu o scruta povestioara, care dateaza din anul 1974:

“Batrana <<Skoda>> a lui nea Culai n-a mai vrut. Cu vreo 6-7 kilometri inainte de Craiova, aproape de intrarea in Isalnita, n-a mai vrut. Daduse ea semne de oboseala de cum plecasem din Vanju Mare. Pe la jumatatea drumului s-a mai oprit pret de vreo doua ore sa-si traga sufletul, nea Culai a mai incurajat-o, i-a mai strans niste suruburi, i-a mai intins niste curele, i-a mai curatat nu stiu ce conducte-nfundate si, dupa ce-a tusit sec de cateva ori a pornit. Pe la Filiasi s-a-necat putin, dar nu s-a oprit, iar la intrarea in Isalnita, gata. Blandul nea Culai a coborat neputincios de la volan si ne-a incurajat:

– Pana la autobuzul care aduce muncitorii la Combinat sunt mai putin de zece kilometri. Luati-o pe jos ca <<baba mea>>, a lovit gingas cu piciorul in roata din fata a autobuzului, nu mai poate… Brumarel, in dimineata asta era Brumar in toata regula. Se lasase putina ceata si era destul de rece. O parte dintre noi au hotarat sa ramana in masina si sa motaie in frig pana ce teatrul va trimite pe cineva sa-i recupereze. Cativa, vreo opt, ne-am hotarat sa plecam pe jos facand haz de necaz. Titi Gurgulescu si Lucian Albanezu o sustineau pe Iozefina Stoia si-i reprosau cu dragalasenie supraponderabilitatea. Iozefina raspundea cu umor: <<In teatru e nevoie si de astea mai grase, nu numai de uscaturi ca Geta si Lenus>> (Geta era nevasta-mea, Lenus sotia lui Gurgulescu).
Incet, incet, am ajuns in statia ce lega Electroputere de Combinatul de la Isalnita unde lucrau, pe-atunci, in jur de 20.000 de oameni. Muncitorii in grupuri mai mari sau mai mici, mai veseli sau mai ingandurati se indreptau spre porile combinatului.

Pe Iozefina n-au mai tinut-o picioarele, s-a asezat pe bordura inalta si, la capatul puterilor si nervilor, si-a pus capul in palme si a inceput sa planga cu suspine.
– Eu de aici nu ma mai misc! Tudore, spune-i lui Dorel sa vina cu masina sa ma ia, ca eu nu mai pot. Un barbat care ne-a recunoscut striga razand unui prieten ramas mai in spate: <<Nelule, uite ba, cum e viata! Noi la munca si artistii vin de la distractie>>. Altul, sigur pe ce spune, catre cei din grupul lui: <<Aia grasa e beata moarta. Nici nu se mai tine pe picioare>>. Bietul de el, habar n-avea ca <<aia grasa>> cu farmecul, cu harul ei actoricesc, cu umorul ei, cu spontaneitatea ei facea de pe scena Teatrului National mii de oameni sa mai uite de amaraciunea acelor zile”.

Concertul “Toamna Simfonic” s-a construit dupa studii indelungate, dupa ce Tudor Gheorghe a citit tot ce s-a scris in poezia romana, realizand apoi o selectie inedita, datorita simtului sau foarte bine dezvoltat in a aprecia frumosul. “Constructia spectacolului este dificila. Nu gasesti trei poeme, le pui pe muzica si gata concertul! Eu, ca sa fac un spectacol care cuprinde 20 de poeme, trebuie sa gasesc minimum 50, din care incep sa tai. Si acesta este cel mai dureros lucru, dar asa se constuieste…”, a declarat artistul care a implinit 71 de ani pe 1 august.

Biletele se pot achizitiona de la agentiile salilor de spectacole din fiecare oras unde are loc spectacolul, iar pentru cel din Bucuresti – de la Sala Palatului si de pe site-ul oficial www.tudor-gheorghe.ro. Acestea sunt disponibile la preturi cu valoarea intre 107 si 247 de lei, in functie de categorie. Organizatorii spectacolului au transmis ca, din respect pentru artist si pentru spectatori, dupa ora 19:10 nu se mai permite accesul in sala de spectacol. Dupa inceperea spectacolului, locurile isi pierd valabilitatea. Accesul copiilor cu varsta sub sapte ani nu este permis (cei cu varsta peste sapte ani platesc bilet.

tudor-gheorghe

Taxa de pod de la Fetești: noutăți

Compania de Drumuri a semnat două noi convenții privind plata taxei.

Taxa de pod între Feteşti şi Cernavodă poate fi plătită şi la benzinăriile deţinute de compania azeră Socar, precum şi la staţiile de carburanţi Mol preluate de la Agip, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat convenţii cu cele două companii pentru achitarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti – Cernavodă, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

taxare-fetesti-465x390

Până în prezent, tariful de trecere a podului putea fi plătit la reţele de carburanţi ale OMV Petrom, Mol şi Rompetrol. Prin convenţiile încheiate de CNADNR cu MOL Retail Comerţ SRL – firma care administrează benzinăriile preluate de Mol de la Agip – şi Socar Petroleum SA, “numărul punctelor în care se poate achita peajul este de 925”, a precizat compania de drumuri, scrie DIGI 24.

Tariful de trecere poate fi achitat, pe lângă benzinării, şi prin SMS sau în numerar la staţia de taxare Feteşti.

Persoanele care trec podurile peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă cu autovehiculul trebuie să achite o taxă cuprinsă între 13 lei (TVA inclus) pentru o trecere şi 1.584 de lei pentru 20 de treceri, însă tarifele variază în funcţie de tipul vehiculului.

Tariful de trecere pentru utilizarea podurilor între Feteşti şi Cernavodă (peaj) poate fi achitat la distribuitorii autorizaţi sau prin SMS (la numărul 7577, valabil în toate reţelele de telefonie) înainte de utilizarea podurilor sau până la sfârşitul zilei următoare trecerii.

Sursa: toptabu.ro

Nadele de crapi de pe Carping.ro sunt create doar pentru pescarii profesionisti

Nadele de crapi de pe magazinul online Carping.ro sunt pentru cunoscatori, pentru cei ce inteleg ca pasiunea naste succese.

Toti pescari stiu cat este de important sa fii echipat exact cu ceea ce iti trebuie, fie ca iti doresti sa prinzi cei mai mari pesti, fie ca iti doresti sa ii surprinzi pe colegi, pe Carping.ro vei gasi exact ceea ce ai nevoie. Pentru ca acest magazin online intelege perfect pasiunea si munca pe care iubitorii acestui sport o depun.

nade crap

Carping.ro este un magazin pe care toti pescarii profesionisti ar trebui sa il aiba in vedere, pentru ca acesta pune la dispozitie tot ceea ce aveti nevoie, iar in bagajul pentru urmatoarea expeditie pescareasca nu pot lipsi nadele de crapi.

Nadele cu care veti ademeni crapi sunt disponibile in mai multe categorii pe Carping.ro.

Momeala pentru crapi – categoriile pe care le veti gasi pe Carping.ro

nada crap

Momeala pentru crapi este pusa la dispozitie de catre magazinul online Carping.ro in urmatoarele categorii:

  • Groundbait – acesta este un mix de fainuri de peste si de cereale combinat cu aditivi. Nadele de crapi Groundbait sunt momeala perfecta pentru toate tipurile de crapi
  • Pasturi – asemenea groundbait-ului si pasturii sunt creati dintr-un mix, acesta are o forma de pasta si poate fi utilizata ca nada momitor si ca momeala prin aplicarea direct ape tipul de boiles
  • Pelete – acesta este cea mai recunoscuta nada de fund, cu aceasta pestii vor fi ademeniti in in zona in care pescuiti, aici crapul va musca momeala pe care pescarul i-a pregatit-o cu grija
  • Seminte si seminte preparate – au forma de nadire a crapului si pot fi folosite in combinatie cu groundbait-ul sau cu boilesul

Pescarii profesionisti au nevoie de tipurile de nade pentru pescuitul crapilor pe care Carping.ro le pune la dispozitie pentru o pescuire eficienta a crapilor.

Cu ajutorul nadelor de crapi, acestia se vor obisnui cu un anumit tip de arome si pe viitor vor deveni o prada usoara.

Nada de crapi pe care pescarii profesionisti o pot comanda online

nada pentru crap

Magazinul online Carping.ro este varianta ideala pentru pescarii profesionisti, acesta fiind intretinut de Carping Club. Carping Club este un club format din pescari de crap, acestia sunt castigatorii premiilor nationale si internationale.

Nadele de crapi puse la dispozitie de catre Carping.ro sunt pregatite de persoane care inteleg pasiunea pescuitului, ceea face din acest magazin online un magazin ce merita toata increderea dumneavoastra.

Carping.ro va ofera si posibitatea de a comanda nadele de crapi online. Astfel, printr-un simplu click va veti putea bucura, in liniste, de pasiunea pentru pescuit, acestea fiind transportate exact la adresa mentionata de dumneavoastra in cele mai sigure conditii.

Tot ce trebuie sa faceti este sa intrati pe site-ul oficial Carping.ro si sa alegeti sortimentul de nade pentru crapi care sa va faciliteze prinderea acestei specii de pesti. Puteti suna si la numarul de telefon: 0740 020 025, programul fiind de Luni pana Vineri intre orele 9 si 18. De asemenea, puteti utiliza e-mailul: info@carping.ro pentru orice intrebare sau nelamurire pe care o aveti.

IlBambino ofera leagane speciale pentru copii

IlBambino.ro se gandeste la tot ceea ce ii este necesar copilasului, iar leaganul de copii, printre multe alte produse, va crea amintiri de neuitat in curtea din spatele casei. Il Bambino comercializeaza brand-uri recunoscute de leagane pentru copii, precum: Baby Go, KBT, Little Tikes si multe altele, acestea ofera produse de calitate, rezistente in timp.

Dupa trecerea perioadei de inceput vor aparea momentele in care familia se va relaxa impreuna. Fie ca paintii detin un spatiu in aer liber, in curtea din spate, fie ca detin un apartament, leaganele de bebelusi si de copii oferite de Il Bambino vor fi varianta perfecta prin care intreaga familie sa isi petreaca timpul liber.

Il Bambino  pune la dispozitie o gama variata de leagane atat pentru copii, cat si pentru bebelusi, astfel incat doritorii sa poata alege cel ce li se potriveste, pentru ca pot gasi atat variante de leagane de exterior pentru copii, cat si pentru interior.

Regula este simpla, tot ce trebuie sa faca este sa stie unde doresc sa amplaseze leaganul si, in functie de varsta pe care o are copilul, sa aleaga unul dintre modelele de pe IlBambino.ro.

Tipurile de leagane pentru copii oferite de IlBambino.ro

Distractia si jocurile sunt importante in crestearea copiilor, acestea dezvolta diferite simturi si, cel mai important, ii ofera copilului posibilitatea de a socializa. Primii oameni cu care socializeaza micutii sunt parintii lor, de aceea la fiecare activitate distractiva, pe care o au la inceput copii, trebuie sa asiste mamica sau taticul, iar ideal pentru prichindel este sa fie prezenti ambii parinti.

Leaganul pentru copii este metoda prin care o familie se poate distra impreuna, in timp ce parintii se relaxeaza cel mic le arata ce pot ei singurei sa faca. Leaganele de copii regasite pe IlBambino.ro ofera siguranta si confortul necesar de care cei mici au nevoie. Iata cateva tipuri de leagan copii disponibile pe IlBambino.ro:

  • Ansamblul exterior de cate 2-3 leagane pentru copii – chiar daca leganatul este o activitate individuala, cu ansamblul de leagane copiii se pot distra impreuna, in timp ce parintii se relaxeaza. Ansamblul de leagane pentru copii poate fi pus chiar in gradina
  • Leagane cu spatar pentru bebelusi – acestea sunt recomandate bebelusilor pentru ca ofera mai multa siguranta
  • Leagane transformabile 3 in 1 – acest leagan poate fi folosit o lunga perioada de timp. Copilasul va creste, devenind de la an la an mai voinic, insa leaganul 3 in 1 va putea fi folosit in continuare, avand optiunea de a se transforma in trei tipuri diferite
  • Leaganul pentru copii si bebelusi de camera – chiar si penru cei care nu detin o curte, Il Bambino pune la dispozitie leaganele de camera atat pentru bebelusi, cat si pentru copii

Acestea si multe alte tipuri de leagane pentru copii stau la dispozitie pe site-ul oficial IlBambino.ro.

 

Aveti nevoie de momeala pentru pescuit? Carping.ro prezinta o gama diversificata de boilies pentru crapi

Carping.ro este un magazin online, care se adreseaza pescarilor intrucat comercializeaza o gama larga de boilies. Avand o experienta de 15 ani in furnizarea de momeli pentru pescuit, soiurile de boilies pentru crap plasate pe piata de acest magazin sunt numeroase. Astfel, pescarii amatori si profesionisti isi pot indrepta atentia, in functie de buget, catre urmatoarele tipuri de boilies: economic, classic si premium. Carping.ro are la baza o echipa formata din pescari profesionisti, fosti membrii ai lotului national, care, incepand cu anul 2000, impreuna cu alti sportivi legitimati la Clubul Sportiv Carping Club au castigat peste doua sute de trofee in competitii organizate pe teritoriul tarii, dar si in alte tari.

Care sunt principalele tipuri de boilies furnizate de magazinul online Carping.ro?

Creat de Fred Wilton, boiliesul pentru crap este una dintre cele mai ispititoare momeli pentru crap avand in compozitia sa ingrediente bine studiate, care sunt tratate prin fierbere. Printre ingredientele care intra in compozitia boiliesului pentru crapi se numara:

  • Ingrediente obtinute din porumb
  • Proteine vegetale si lactice
  • Betaina
  • Faina de peste
  • Diverse soiuri de seminte

Boiliesul pentru crapi de tip Premium are mai multe arome si, in functie de ingredientele de la baza retetei, se poate potrivi cu mai multe tipuri de apa. Unul dintre cele mai cunoscute boiliesuri din gama magazinului Carping.ro este boiliesul Premium Sweet. Acest tip de momeala a fost desavarsita de pescarii profesionisti Bogdan Guguianu si Sorin Rudeanu, care, impreuna, au castigat 10 medalii la Campionatale Mondiale de pescuit de crap. Acest soi de boilies se adreseaza pescarilor profesionisti. Un alt produs din gama Premium se numeste Boilies Premium Salmon si contine o mare valoarea nutritiva intrucat are la baza proteina din zer, din soia, Clo, lapte praf si amidon de porumb.

ce momeli de crapi poti folosi ca pescar

Boiliesul pentru crapi Classic contine arome de tip fishmeal sau birdfood. In aceasta gama se pot gasi produse pe baza de faina de peste, N-butiric, CSL, seminte si alte ingrediente. Gama in cauza se adreseaza pescarilor amatori oferind rezultate convingatoare la un raport optim calitate-pret.

Boiliesul pentru crapi Economic contine de asemenea arome de tip fishmeal sau birdfood. Unele produse din aceasta gama sunt ideale pentru pescuitul in sesiuni scurte, altele pentru sesiunile care au nevoie de o nadire masiva. Printre boiliesurile din aceasta gama se numara Boilies Squid 5+, Boilies Squid 10+, Boilies Sweetcorn 5+, Boilies Sweetcorn 10+ sau Boilies Squid 20 mm.

Pe langa boiliesul pentru crapi, magazinul online Carping.ro mai comercializeaza solubile, nade, aditivi, dipuri sau accesori necesare pescuitului.

Cum se pot cumpara boiliesurile pentru crapi de la Carping.ro? 

logo carping - nada pentru pescuit crapPescarii care isi doresc sa achizitioneze boilies pentru crapi de la magazinul online Carping.ro, pot face acest lucru intr-un mod simplu si rapid. Site-ul este prevazut cu functii de filtrare, care faciliteaza identificarea momelii dorite. Pentru a cumpara online nu sunt necesare decat adaugarea produsului in cos si completarea unor campuri cu datele personale. La adresa mentionata in aceste campuri se va efectua livrarea boiliesului pentru crapi. Clientii pot plati prin intermediul unui card, fie in sistem ramburs, fie in numerar.

Vino la Cryptex sa joci Escape Room – noua atractie din Bucuresti

Cryptex este locul care îi întâmpină pe cei mai curajoși în testarea limitelor și a spiritului de cunoaștere și aventură cu jocul misterelor, numit Escape Room. Închiși într-o cameră, participanții trebuie să deslușească ghicitori, să caute indicii și să treacă peste obstacole pentru a găsi cheia ce la va readuce libertatea.

Joaca Escape Room la cryptex.ro

Escape Room este locul care trezește toate instinctele, mai ales cele de supraviețuire, fiind un joc în care miza este să îți recapeți libertatea pierdută, odată cu încuierea camerei și ascunderea cheii în locuri nebănuite. Singurele obiecte ajutătoare, care te conduc la elucidarea misterului sunt ghicitorile, puzzle-uri, indicii ascunse în cele mai ciudate locuri și în diferite obiecte din cameră pe care trebuie să le descoperi. Jocul pune la contribuție inteligența și IQ-ul fiecărui participant, cele trei Escape Room de la Cryptex nefiind foarte ușor de descoperit și elucidat.

Puteți juca Escape Room în echipe de la 2 până la 5 persoane, între prieteni, colegi de serviciu sau chiar în familie. Jocul Rooms Escape mai are menirea de a vă testa felul în care colaborați în echipă și cum cooperați, astfel încât să ajungeți la un rezultat comun așteptat. Atunci când doriți să vă petreceți timpul liber într-un mod inedit și când vreți să ieșiți din monotonia cotidiană, încercați ceva cu totul și cu totul nou! În cele doua camere identice Anonymus, puteți juca Escape Room la Cryptex în oglindă, în două echipe diferite, după aceleași reguli și indicii, cei mai buni ieșind învingători.

Vino la Cryptex sa ai parte de cele mai tari experiente

Accesând pagina web www.cryptex.ro, puteți face rezervări la Escape Room și alege camera misterioasă de unde vreți să evadați. Bucurați-vă de prețurile accesibile, povestea casei Cryptex și de un joc incitant, care vă va ține respirația încă din primele secunde.

Rolul jucariilor in viata copiilor

rolul-jucariilor-in-viata-copiilorInca din primele zile din viata unui copil, jucariile reprezinta un obiect indispensabil. Insa, in aceasta perioada, copilul nu are nevoie de jucarii sofisticate, este de ajuns sa auda sunete si cantece de leagan linistitoare.
Dar, o data cu trecerea timpului, cei mici au nevoie de anumite jucarii care sa le atraga atentia, de care sa fie incantati si care sa le ofere un mediu de distractie. In primul an de viata, micutul va fi incantat de orice jucarie, insa mai mult va fi incantat sa-si descopere manutele, piciorusele si degetele miscandu-se. In aceasta perioada, o simpla jucarie care scoate diverse sunete, chiar si obiectele obisnuite ii intereseaza si ii ajuta sa descopere lumea din jur.

Inca din primele zile din viata unui copil, jucariile reprezinta un obiect indispensabil. Insa, in aceasta perioada, copilul nu are nevoie de jucarii sofisticate, este de ajuns sa auda sunete si cantece de leagan linistitoare.

Dar, o data cu trecerea timpului, cei mici au nevoie de anumite jucarii care sa le atraga atentia, de care sa fie incantati si care sa le ofere un mediu de distractie. In primul an de viata, micutul va fi incantat de orice jucarie, insa mai mult va fi incantat sa-si descopere manutele, piciorusele si degetele miscandu-se. In aceasta perioada, o simpla jucarie care scoate diverse sunete, chiar si obiectele obisnuite ii intereseaza si ii ajuta sa descopere lumea din jur.

La inceputul celui de-al 2-lea an de viata, jucariile contribuie la dezvoltarea gandirii, vorbirii, atentiei, la coordonarea miscarilor si orientarea in spatiu, deci jucariile trebuie sa fie alese in functie de aceasta varsta.

Intre varsta de 3 si 4 ani, copilul va folosi mult mai multe jucarii, isi va pune imaginatia in practica dezvoltand diverse activitati.

Cu toate acestea, atat timp cat sunt mici, copiii sunt ajutati de jucarii pentru dezvoltarea psihica. Asadar, luand in considerare acest lucru, jucariile trebuie atent selectionate. Acestea ocupa un rol la fel de important in viata copiilor, ca si rolul pe care il au cartile in viata adultilor. Este destul de clar faptul ca cei mici au nevoie de jocuri nu doar pentru distractie, ci si pentru a se dezvolta, pentru a-si cultiva gandirea si imaginatia.

Copiii nu folosesc jucariile doar ca simple obiecte de distractie, dimpotriva, cateodata acestea reprezinta adevarati prieteni.

Cu siguranta ati observat ca majoritatea copiilor au la un moment dat o jucarie preferata. Aceasta va fi langa el tot timpul, atunci cand doarme, cand se joaca, atunci cand manaca, insa acea jucarie inseamna mult mai mult decat un simplu insotitor: cel mic va proiecta asupra ei, sentimentul de siguranta pe care il obtine de obicei de la mama. Copiii actioneaza in plan imaginar cu jucariile, ca si cand acestea ar fi reale, iar in acest fel devine posibila imbinarea elementului fictiv cu cel real.

Prin urmare, jucariile ocupa un rol mult mai imporant decat ne imaginam si trebuie alese cu foarte mare atentie. Insa, daca mergeti intr-un magazin de jucarii pentru copii este imposibil sa nu faceti alegerile potrivite. Aici gasiti jucarii pentru orice varsta, speciale pentru diverse activitati, incepand de la cele mai simple jucarii pentru bebelusi, pana la jucarii educative si creative pentru varste mai mari.

Noi vrem fotbal tot anul, nu doar vara

În aceste zile, când lumea întreagă este concentrată asupra Campionatului Mondial din Brazilia, ne dăm seama de impactul global al fotbalului. Din călduroasa Brazilie, putem urmări cele mai bune echipe concurând pe stadioane ultra-moderne cu gazon verde. Noi ne dorim ca gazonul de pe stadioane să rămână la fel de verde pe durata întregului an, chiar și la noi, chiar și pe timpul iernii.

În prezent, arenele sportive sunt transformate în clădiri multifuncționale moderne care trebuie să poată găzdui competiții sportive și evenimente indiferent de condițiile meteo. Cea mai mare provocare o reprezintă menținerea terenului în condiții perfecte de joc, indiferent de meciurile jucate, condițiile meteo nefavorabile sau evenimentele desfășurate pe teren.

Încălzirea electrică este cel mai adesea soluția multifuncțională aleasă pentru a face față tuturor acestor provocări. Aceasta nu doar previne înghețarea terenului sau depunerea zăpezii atunci când este nevoie, ci și stimulează creșterea și regenerarea gazonului. Se asigură astfel un teren care poate fi folosit la maxim, indiferent de sezon sau locație.

”La nivel global, există un număr larg de proiecte noi care folosesc această sursă de încălzire pentru a susține condițiile de pe terenul de joc, iar între acestea, sistemele de incalzire electrica DEVI au preformante remarcabile. Principalele motive pentru care sunt alese sistemele noastre este că acestea prezintă o soluție robustă cu eficiență energetică sporită, compatibilă pentru terenurile cu utilizări multiple”, declară Cezar Cojocea, Director de Vănzari, Danfoss SRL.

Factorii determinanți în alegerea sistemelor de încălzire electrică sunt simplitatea și ușurința de instalare și utilizare, în comparație cu alte soluții care necesită mai multe echipamente pentru a asigura performanța optimă și a preveni întreruperile de funcționare cauzate de condițiile meteo.

In Romania, cablurile de încălzire electrică DEVI au fost folosite începând cu 2007 pentru proiectele de modernizare a 12 terenuri sportive din toata tara, incluzând Stadionul Ghencea, Stadionul „Nicolae Dobrin”, Stadionul „Ilie Oana”, Stadionul Municipal Vaslui, Stadionul Tineretului din Brasov.

DEVI, în calitate de lider global în încălzire electrică, a dovedit expertiza sa în soluții dedicate pentru spații sportive multifuncționale și terenuri de fotbal. Unul din cele mai recente exemple este stadionul Konya din Turcia, un proiect ultramodern și cu spații multifuncționale și o capacitate de peste 42.000 de vizitatori. Acesta este încălzit de 44.232 m de cablu DEVI, care garantează funcționarea pe întregul an.

Despre Devi
Producătorul Danfoss al sistemelor DEVI este lider european în domeniul sistemelor de încălzire electrică prin pardoseală şi în domeniul sistemelor exterioare pentru topirea gheţii şi zăpezii – poziţie pe care o ocupă datorită interesului pentru sistemele avansate, fabricate în cele mai avansate centre mondiale de competenţă pentru încălzirea prin pardoseală.

Au inceput pregatirile pentru EXPO LINGUA

EXPO LINGUA, Salonul dedicat limbilor straine si diversitatii culturale isi deschide portile in perioada 5-6-7 Decembrie la Sala Polivalenta din Bucuresti.

Au inceput pregatirile pentru EXPO LINGUA

In cadrul salonului, peste 80 de companii vor prezenta cele mai moderne metode de invatare si perfectionare a unei limbi, diferite programe de studii si internship-uri in strainatate cat si o oferta bogata de cursuri de limbi straine, servicii de traducere si interpretariat, materiale didactice etc.

 

Pe langa standurile de prezentare, cei peste 10.500 de vizitatori asteptati vor putea participa la diferite seminarii si workshop-uri cum ar fi : mini-cursuri de limbi straine, ateliere de conversatie, ateliere de caligrafie, sesiuni de informare despre diferite culturi si traditii din intreaga lume, si se vor bucura de spectacole de muzica si dansuri tradionale din toate colturile lumii.

 

Salonul este organizat astfel incat sa primeasca un public cat mai variat de la profesionisti pana la copii, elevi, studenti sau oricine este pasionat de culturi, calatorii si limbi straine.

 

Contact : Oana Sotir, event manager – oana@expolingua.ro

Despre General Expo

General Expo SRL, organizator EXPO LINGUA, BABY EXPO.