Fost şef de instituţie publică, acuzat de DNA pentru luare de MITĂ

Da un vot:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MITREA MARIAN, la data faptelor director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2010, inculpatul Mitrea Marian, în calitate de director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale un procent de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcția Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuție lucrări aflate în curs de derulare. Banii au fost pretinși de inculpat pentru a nu le crea probleme în derularea contractelor și pentru efectuarea la timp a plăților. Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 lei fără TVA.

Cele mai noi articole -   Cel mai mare site de filme din Romania este verificat de autoritati

luare de mita
Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie – mai 2010, reprezentații societății beneficiare a contractului au virat unei alte firme suma de 421.141 lei în 6 tranșe, ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian și administratorul firmei. Ulterior, până la sfârșitul anului 2010 și după plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei suma de 240.000 lei în mai multe tranșe.

Cele mai noi articole -   Perchezitii de amploare ale DNA la Politia de Frontiera si Vama

În perioada iunie 2010 – ianuarie 2012, în aceeași modalitate și în derularea acelorași trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanții societății comerciale beneficiare a contractului, prin intermediul unei alte firme, suma de 135.000 lei în mai multe tranșe.

Cele mai noi articole -   Perchezitii in Bucuresti si alte doua judete: evaziune fiscala in constructii

Inculpatului Mitrea Marian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.