Directoarea Hexi Pharma, audiată la Parchetul General

Da un vot:

Continuă audierile în dosarul Hexi Pharma. Flori Dinu, directoare în cadrul firmei Hexi Pharma, s-a prezentat, luni dimineață, la sediul Parchetului General, pentru a fi audiată în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, informează Antena3.

„Este o anchetă în desfășurare, nu pot să vă declar nimic!”, a spus Flori Dinu.

Flori Dinu este acuzată de săvârșirea a 99 de infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, 29 de infracțiuni de înșelăciune și participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Cele mai noi articole -   Alocatie de 100 de EURO pentru FIECARE elev: Care este CONDITIA

Parchetul General susține că Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuții în special pe partea de vânzări desfășurată de societate, la instigarea lui Dan Condrea și cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificațiile din etichete, a coordonat întreg personalul care le-a promovat și a intermediat activitatea de negociere și încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanții unităților medicale.

Cele mai noi articole -   Furnizorii vor fi obligati sa achizitioneze gaze numai prin bursa, de la 1 decembrie

Flori Dinu hexi pharma

“Faptele au fost comise prin utilizarea de mijloace frauduloase, reprezentate de etichetele produselor neconforme, precum și ofertele transmise unităților înșelate, direct sau prin intermediul portalului e-licitatii.ro”, mai spun procurorii.

Parchetul mai susține că Flori Dinu, prin activitatea sa de conducere și coordonare a departamentului de vânzări al Hexi Pharma și asigurarea vânzării către mai multe unități sanitare a unor produse neconforme, a împiedicat luarea măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor infecto-contagioase, faptă ce a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli.

Cele mai noi articole -   Atentionare de calatorie din partea MAE pentru Suedia: Ce anunta oficialii romani

Amintim că la sfârșitul anului trecut procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara că o soluție în dosarul ‘Hexi Pharma’ va fi emisă cel mai târziu în luna februarie.